TRAIAN BĂSESCU – DECLARATIE DE PRESĂ 18 DECEMBRIE

20.12.2015 09:20

www.youtube.com/watch?v=fczBxISFl4g&feature=youtu.be

Declarația președintelui Klaus Iohannis potrivit căreia România s-a aflat în izolare pe plan internațional în ultimii ani este o ”prostie”, a susținut liderul MP și fostul șef al statului, Traian Băsescu.

”A simțit dânsul (Iohannis) că România a fost izolată până la venirea sa. Nu am auzit prostie mai mare debitată de un șef de stat din Europa decât ce a glăsuit domnul Iohannis de la tribuna Parlamentului. Aș aduce aminte că anul acesta a fost valorifică capacitatea României de a negocia din anii trecuți. De exemplu, de azi siteul de la Deveselu e operațional.

Zilele trecute, Ministrul de Externe a semnat la Bruxelles, la Comanadamentul NATO, condițiile de funcționare a unui comandament de batalion NATO în România și unui comandament de divizie. Acest lucru a fost obținut de România în septembrie 2014, la summit-ul NATO din Țara Galilor. Dacă România era un stat izolat fără capacitate de negocere, am fi avut cel mult doar comandamentul de batalion.

Eu am cerut insistent ca România să aibă un comandament de divizie pentru a nu mai fi legată de cel din Polonia, care funcționează de mai mulți ani, și pentru a gestiona activitatea NATO din România, Bulgaria și Turcia. În septembrie 2014, România nu era încă o țară izolată, ci una cu capacitate de negociere și nu orice capacitate de negociere, ci una care i-a permis să găzduiască un comandament de divizie. Suprinzătoare analiza lui domnului Iohannis, dar probabil de la Sibiu nu s-a văzut. De la Cotroceni trebuia să se vadă”, a argumentat fostul președinte.

Traian Băsescu a comentat și relațiile cu Republica Moldova și influența pe care România o mai are în acest stat.

”Tot în cadrul acestei trăsnăi care arată cât de scurte sunt picioarele minciunii, îi amintesc domnului Iohannis că datorită influenței României în Republica Moldova am reușit să întărim dominația partidului lui Voronin, să proiectăm Republica Moldova pe o traictorie proeuropeană și, cu sprijinul României, să semneze acordul de asociere la UE și cel de liber schimb.

În acest an, de când la București diriguitorul politicii externe e Iohannis, România și-a pierdut masiv din influența legată de Republica Moldova pentru că nu a știut cum să o mai susțină. A pierdut influență și în interiorul UE și în interiorul Republicii Moldova, acolo unde ne băteam cu Moscova și în care am reușit de multe ori să dominăm.

Azi, sub înțeleapta conducere externă a domnului Iohannis, România a pierdut masiv din influența în Republica Moldova. Vedem toți ce se întâlmplă în Moldova, care, deși ar putea să instaleze un guvern proeropean, se află într-un balans extraordinar între UE și Moscova”, a susținut Traian Băsescu.

sursa: www.b1.ro

 

Înapoi

Contact

Liviu Ioan Popa

0745550505

© 2016 Toate drepturile rezervate !

Creați un site gratuitWebnode