MARELE CRASH: Dezastrul care ne va elibera din sclavie

11.01.2016 18:52



Sistemul în care trăim se aproprie de final. Sistemul economic mondial se bazează pe creştere economică exponenţială care nu poate funcţiona deoarece resursele globale sunt finite. Sistemul monetar se bazează pe redistribuirea averii de la cei harnici înspre cei superbogaţi. Pe termen lung acestea nu pot funcţiona, căci creşterea forţată a economiei şi redistribuirea inechitabilă a averii de la „cei ce lucrează pentru bani” către „cei care lasă banii să lucreze”, va duce în mod inevitabil la război, crash şi revoluţie.

Un miliardar, spre exemplu, primeşte în fiecare lună o dobândă de 150.000 de euro. Eşti de acord să plătim în continuare acest „ajutor de şomaj” pentru miliardari?

Datoriile suverane, dobânzile şi impozitele cresc sistemic din ce în ce mai mult şi depăşesc limitele pe care statul de drept le poate suporta. De aceea sistemul politic desfiinţează, pas cu pas, drepturile fundamentale şi ordinea constituţională. Aceasta duce la supravegherea telecomunicaţiilor, la reducerea libertăţii de exprimare, la nerespectarea principiului de autodeterminare asupra informaţiilor personale private, Tratatul de la Lisabona, ESM, Pactul Bugetar European(TSCG), conturi bancare transparente, percheziţii online, construirea de profile criminalistice pentru internauţi, interceptarea conversaţiilor private, folosirea serviciilor secrete pentru colectarea de impozite, cumpărare de date bancare furate şi premierea denunţătorilor.

Prăbuşirea sistemului actual este foarte sigură chiar şi numai dpdv matematic şi rezultă din implementarea funcţiei exponenţiale în sistemul financiar. Cel ce a înţeles modul de funcţionare şi consecinţele acestei funcţii ştie că un sistem economic ce are la bază o asemenea funcţie nu poate funcţiona sustenabil.

În curând sistemul se va prăbuşi. În curând crashul sistemului va veni. Un lucru este clar pentru toată lumea: nimic nu va mai fi, cum a fost.

Deci ne întrebăm cu toţii:

Când şi sub ce formă va veni Marele Crash?
Cum pot să contribui ca acesta să se manifeste fără violenţă şi fără pierderi financiare prea mari?
Cum trebuie să mă pregătesc pentru a supravieţui dpdv fizic şi financiar?
Ce urmează după prăbuşirea sistemului?

În această carte digitală prezint răspunsuri în forma lor principială la toată problematica enunţată mai sus. Ele trebuiesc însă aprofundate pentru a fi înţelese mai bine, pentru a fi conştientizate astfel încât să fii capabil de acţiuni raţionale care să te conducă în afara oricărui pericol pe durata schimbărilor ce vor avea loc.

Următorul lucru pe care trebuie să-l faci este să arunci televizorul pe geam şi să cauţi surse alternative de informaţie. Aproape toată massmedia, cu foarte mici excepţii, difuzează minciuni, reclame şi propagandă, distrage atenţia de la problemele fundamentale ale societăţii, manipulează şi prezintă show-uri de prost gust.

După informarea corectă, analizarea acestor informaţii şi digerarea lor urmează nesupunerea civică sub forma ei inteligentă, deoarece aceasta este cea mai eficientă metodă de a sustrage energie din sistem şi de a-l slăbi provocând crashul, în urma căruia se poate impune un sistem echitabil pentru toţi cetăţenii. Astfel se trece la un alt sistem în care numai performanţa fizică şi intelectuală va fi răsplătită. Cu cât această schimbare va veni mai repede cu atât mai bine pentru toţi oamenii.

„Nesupunerea civică devine o datorie divină atunci când statul a abandonat terenul dreptului.” 
Mahatma Gandhi( n. 2.10.1869, Porbandar – d. 30.01.1948, New Delhi)

Cuprins:

1. Încălcarea Constituţiei României de către stat

2. Sistemul monetar: scala lineară a averii şi a morţii

3. Metode eficiente, legale şi paşnice de luptă anti-sistem
3.1. Autarhie, troc, metode alternative de plată
3.2. Muncă şi comerţ în cadru privat
3.3. Boicotarea băncilor şi a banilor

4. Soluţia de după Marele Crash
4.1. Bani cursivi
4.2. Drept funciar de tip social
4.3. Venitul de Bază Necondiţionat
4.4. Presă liberă

Înapoi

Contact

Liviu Ioan Popa

0745550505

© 2016 Toate drepturile rezervate !

Creați un site gratuitWebnode